Nu ne putem proteja
copiii de viata. Si nici nu ar trebui sa vrem. Trebuie sa-i educam sa aiba
curaj si putere in fata vietii. Sub pretextul protejarii starii lor de bine, ne
tinem copiii neajutorati si dependenti si, in felul acesta, parem mai
puternici, protectori in ochii nostri si ai lor. Ne pastreaza intr-o pozitie
superioara, dominanta si pe cei mici supusi. Totusi, copiii de azi nu vor
tolera un astfel de efort. Se vor revolta.
Al doilea
motiv din spatele eforturilor noastre supraprotectoare este indoiala ca avem
abilitatea de a aborda problemele si, astfel, avem mult mai putina incredere in
abilitatile unui copil de a-si rezolva problemele.
Nimic nu
e mai frustrant decat sa fii determinat sa faci imposibilul. Nu putem aranja
totul si controla viata nici pentru noi, nici pentru copiii nostri. Incercarea disperata
de a face asta este cauza multor neplaceri din existenta noastra. Copiii invata
de la noi sa se lupte cu inevitabilul, mai ales daca incercam sa-i protejam de
toate greutatile si disconfortul. Deziluzia rezultata duce la resentimente si
furie nu doar impotriva parintelui, dar si a vietii, pentru ca nu o putem
aranja cum vrem. ”Pustiul rasfatat” este copilul mereu furios pentru ca viata
nu este supusa dorintelor lui.
Pentru
a evita aceasta greseala dureroasa, trebuie sa intelegem ca nu suntem
omniscienti si omnipotenti. Dar avem obligatia sa ne instruim copilul in moduri
si atitudini prin care sa faca fata vietii.
